Moda este o valență a frumosului colectiv, iar tendințele au ca muză stilul personal, plăcerea de a reinventa propria imagine.
Camelia Roatiș este o tânără care la doar 25 de ani a absolvit Istituto di Marangoni din Milano, cea de-a 7-a cea mai bună școală de modă din lume. Din pasiune pentru frumos Camelia Antoanela Roatiș a decis ca din acest an să creeze piese vestimentare sub brandul Antoanelle.
Colecția Everlasting, prima colecție a designerului este compusă din 20 de ținute ce se axează pe atemporalitatea simplității. Fiecare ansamblu vestimentar prezintă un croi minimalist cu linii drepte, ascuțite. Creațiile semnate Camelia Roatiș sub brandul Antoanelle se axează pe o paletă cromatică în tonuri pastelate, elementul predominant al colecției fiind gulerul alb, clasic. Acesta este redat precum un laitmotiv al cărui simbolism prezintă atât o latură masculină, cât și una religioasă sugerând din ambele ipostaze autoritatea, puterea ce crează un paradox cu linia minimal a ținutelor. Ținutele pot fi compuse și recompuse lărgind paleta opțiunilor de accesorizare prin versatilitatea ansamblelor vestimentare.
Femeia imaginată de Camelia Roatiș pentru prima colecție Antoanelle este o femeie modernă, extrem de feminină, fără a cădea însă în vulgar. Un personaj ce emană esența feminității prin excelență. Misterioasă, seducătoare, puternică, stilată, dar și veselă, toate în același timp. Conversia simplității la complexitate studiată. Colecția Everlasting cuprinde piese smart-casual ce pot fi introduse într-un context office la fel de bine precum într-un context casual.Camelia Roatiș propune prin acestă prima colecție marca Antoanelle ținute simpliste, dar în același timp feminine și sofisticate. Inspirate de o viziune a frumosului capturat în detalii, creațiile Antoanelle mizează pe reinventarea propriei imagini prin caracteristica versatilității.
Fotografiile din cadrul campaniei Everlasting au fost realizate la Milano, Italia – locul în care talentul designerului a fost conturat în brandul Antoanelle. Echipa din spatele acestei campanii este formata din Alina Tănasă, Diana Enciu | Absolutely Fabulous Magazine – fashion bloggers, Emil Costruț – fotograf, Cornelia Ardelean – hairstylist, Loredana Lupea – make-up artist.
Despre Antoanelle:
Camelia Roatiș este un promotor al propriul brand – Antoanelle – care oferă publicului larg ținute ce pot fi identificate cu stilul Cameliei și preferințele sale în materie de cromatica și croi.
Ținutele semnate Antoanelle vor fi disponibile în mediul online cu livrare la nivel internațional prin intermediul website-ului www.antoanelle.ro. Activitatea brandului poate fi urmărită prin intermediul canalelor sociale Facebook, Instagram, Youtube, GooglePlus.
Adăugat de Melcul Cotobelcul
la 15/07/2014
/ modificat la 01/11/2014
Publicat de: Revista Civilizatia
Titlu: Designerul Camelia Roatiș lansează prima colecție Antoanelle, Everlasting SS 2015
Subiect: Designerul Camelia Roatiș lansează prima colecție Antoanelle, Everlasting SS 2015
Descriere: Moda este o valență a frumosului colectiv, iar tendințele au ca muză stilul personal, plăcerea de a reinventa propria imagine. Camelia Roatiș este o tânără care la doar 25 de ani a absolvit Istituto di Marangoni din Milano, cea de-a 7-a cea mai bună școală de modă din lume. Din pasiune pentru frumos Camelia Antoanela […]
Legătură: Designerul Camelia Roatiș lansează prima colecție Antoanelle, Everlasting SS 2015