Facebook Pinterest Instagram

Civilizația Talks: 3:e Våningen

Check out the English version here

3:e Våningen vine la cea de-a patra ediție Art Safari 2017, în București, care va avea loc între 19 Mai și 18 Iunie 2017, la Galeriile Kretzulescu (Calea Victoriei 45). Derulat sub patronajul Primăriei București și CNR UNESCO, cel mai mare eveniment cu și despre artă din România are scopul de a aduna sub același acoperiș galerii de artă modernă și contemporană din întreaga lume.

În fosta rafinărie Carnegie din Götenborg Suedia se află 3:e Våningen, un spațiu dedicat artei contemporane și mișcării artistice contemporane, a concertelor și reprezentațiilor artistice. 3:e Våningen include, de asemenea, un studio de dans, o librărie și un concept store.

Trademark-ul nostru este reprezentat printr-o selecție atentă de reprezentații, expoziții și concerte, desfășurate într-o atmosferă intimă, foarte apropiată de public. Multă muncă alături de dragostea pentru artă au făcut acest proiect posibil.  3:e Våningen este operat prin trei directori de creație: Gun Lund, Lars Persson și Olof Persson.

Î: Pentru publicul neinițiat din România spune-ne în câteva cuvinte despre conceptul de dans și spațiu întreprins la 3:e Våningen.

R: Cutia Neagră întâlnește Cubul Alb. Avem un teatru pentru dans și o amfiteatru pentru expoziții. Este natural să depășim granițele dintre Reprezentație Artistică, Artă Vizuală și Electronică. Este chiar foarte simplu dacă ești deschis și curios. Eu însumi sunt coregraf și artist vizual. Suntem un loc de întâlnire pentru mai multe forme de artă, multe audiențe se întâlnesc aici.

3:e Våningen

3:e Våningen, Sursa foto: facebook.com

Î: La ce să ne așteptăm de la show-ul vostru din cadrul Art Safari 2017?

R: Ne-am propus să prezentăm o parte dintr-o instalație pentru dans și muzică electroacustică. Este avansată tehnologic și vă puteți aștepta la acțiune în direct! Mă voi mișca…

Î: Pari să abordezi o cale experimentală ceea ce ne-a și plăcut foarte mult la munca voastră. De unde îți vin ideile? De unde ți-au venit cele pentru Art Safari 2017?

R: De peste tot… Lucrez la ideile mele artistice de ani de zile, fie că vorbim despre cele de coregrafie, instalații sau lucrări video. Știi, pentru un loc ca Art Safari trebuie să fii direct. Nu ai mult timp la dispoziție să captivezi mulțimea, trebuie să le prinzi atenția.… dar în același timp stilul meu de lucru este unul minimalistic, deci este o adevărată provocare!

Î: V-ați creat din sediu un adevărat hub și playground. Câți artiști și entuziaști vă calcă pragul anual? Ce părere ai despre ei? Ce-i aduce la voi?

R: Avem un public mic stabil pentru dans, însă pasionații de artă trebuie să fie atrași din nou și din nou cu programe interesante. Am organizat o expoziție numită ArtWars (n.r. Războiurile Artei) împreună cu un curator englez. În primul week-end am avut 20000 de persoane. Avem propuneri săptămânale de la artiști, dar încercăm să ne păstrăm propriile idei vii. Doritorii trebuie să ne convingă că pot ocupa cu folos spațiul, nu doar să atârne tablouri pe pereți! Sunt două trupe de dans care lucrează permanent cu studioul, aducem invitați internaționali pentru spectacole și am inițiat, de asemenea, un studio multidisciplinar pentru experimente electroacustice cu spații dedicate pentru diferiți artiști.

3:e Våningen

ARTWARS @ 3:e Våningen

Î: Am urmărit online câteva teaser-e ale proiectelor voastre, mai ales pe Vimeo. Le-am găsit misterioase și intrigante. Unde îți găsești inspirația?

R: Asta e din subconștientul meu presupun. Ultima parte era un fel de vis pus în scenă, dar nu într-un sens narativ, ci mai degrabă într-unul fizic sau psihologic.

Î: Cum îți promovezi proiectele și cum răspund oamenii, din perspectiva ta?

R: Pe lângă clasicele media sociale… se duce vorba din gură în gură… Fii consecvent, nu te lua după trenduri. Fii răbdător, nu te aștepta să devii faimos fără efort. Când îi aduci acolo – fie că sunt 10 sau 500 de persoane în public – te vor iubi și merită tot efortul.

3:e Våningen

Directorii de creație, 3:e Våningen: Gun Lund, Lars Persson și Olof Persson.

Sursa foto&video: www.3vaningen.se, vimeo.com







Previous Post

Idei de styling pentru pantalonii culotte

Next Post

Civilizația Talks: 3:e Våningen (ENG)





Te-ar putea interesa și


More Story

Idei de styling pentru pantalonii culotte

Dacă nu ai riscat până acum să îți cumperi o pereche de pantaloni culotte poate că nu ar strica să o faci vara aceasta....