Facebook Pinterest Instagram

Festivalul Brazilor de Crăciun 2015 Ediția a XV-a

În fiecare an, Organizația Salvați Copiii România prezintă brazi de Crăciun realizați de designeri și personalități din România. Brazii sunt scoși la licitație în cadrul Festivalului Brazilor de Crăciun!

Festivalul Brazilor de Crăciun 2015 Ediția a XV-a

„Indiferent de rezultatul eforturilor noastre de până acum, este evident că mai e foarte mult până departe. Educația rămâne în continuare o mare problemă în general în lume și în mod special în România. (…) Sunt foarte multe lucruri de făcut și de aceea în fiecare an revenim și încercăm să ajutăm sistemul de educație din România și în special copiii care nu reușesc să aibă parte de acest sistem să ajungă să beneficieze de ceea ce încă foarte mulți copii din România nu reușesc să beneficieze, și anume educația”. a spus Andi Moisescu, Președintele Salvați Copiii România – sursă citat, Agerpres.

Andi Moisescu a mai specificat că în edițiile precedente au reușit să adune aproximativ trei milioane de euro, sumă prin care au fost ajutați circa 23.000 de copii.

„Anual, mii de copii nu sunt înscriși la școală sau abandonează parcursul educațional din cauza lipsurilor. Fără investiții și ajutor, aceste cifre nu vor scădea. (…) Festivalul Brazilor de Crăciun este dedicat copiilor din medii defavorizate și este singura lor șansă pentru a-și continua studiile”, a declarat Gabriela Alexandrescu, președintele executiv Salvați Copiii România – sursă citat, Agerpres.

Creatorii care au participat la ediția din 2015 a Festivalului Brazilor de Crăciun:  Doina Levintza, Stephan Pelger, Irina Neacșu, Carmen Ormenișan, Malvina Cservenschi, Iris Șerban & Lama Arhitectura, Hamid Nicola Katrib, cu sprijinul Pop Art Design, Omid Ghannadi & Amalia Enache, Dragoș Epure & Anca Lungu, MATIUS & Philips România, Zenya Atelier & Mădălina Stan, PNK Casual, Ioana Ciolacu, Cristina Săvulescu, Mihai Țopescu, Angela Ciobanu, Cornel Ilie & Adelina Ivan, Bogdan Adrian Lefter & Honeywell, Tudor. Personal Tailor, în colaborare cu Miso Architects, Mărioada de la Țară, cu sprijinul Wild Olive, Rozalia Bot, Diana Stoicescu & Miruna Darie by Createlier, cu sprijinul Euromedia, Salvați Copiii & Ștefania Mircea.

Iată cum arătat brazii din acest an:

Festivalul Brazilor de Crăciun 2015 Ediția a XV-a

Salvati Copiii Romania & Ștefania Mircea – Brăduţul fermecat
A fost odată ca niciodată o echipă de spiriduşi, copii şi voluntari Salvaţi Copiii, care au vrut să ofere altor copii săraci şansa de a afla care sunt tainele cititului, scrisului şi, nu în ultimul rând, a magiei sărbătorilor de iarna, aşa că, iscusiţi cum erau, s-au apucat să construiască un brăduţ fermecat. Încetul cu încetul, au adăugat litere prietenoase, cifre colorate, jocuri haioase şi le-au prins cu praf magic. Fiecare piesă adăugată era vrăjită, pictată manual de mânuţele mici ale spiriduşilor. În ochii copiilor, brăduţul este fermecat, te duce cu gândul la o lume de basm – lumea minunată a copilăriei, a jocului şi a învăţăturii.

 

Festivalul Brazilor de Crăciun 2015 Ediția a XV-a

PNK Casual – Cône de Noёl
PNK Casual propune o variantă organică şi extrem de naturală a bradului tradiţional, specific sărbătorilor de iarnă – o construcţie estetică firească, bazată pe tehnici de instalaţie inspirate de florarii începutului de secol XX. Este vorba despre un brad de Crăciun în formă de con cu baza nu prea largă, realizat pe un suport metalic şi decorat cu hârtie cerată, obiecte din ceară, plante naturale tratate special şi aşezate ritmic pentru a desena perfect bradul tradiţional – remixat şi reorganizat, în perfect acord cu cu tendinţele actuale în designul de obiect sau designul de interior (de compoziţie). PNK propune şi expune această lucrare pentru a face un apel prietenos la naturaleţe, la aplecarea spre firesc şi frumuseţea inspirată de natură. PNK Casual promovează calitatea şi materialele naturale, designul perfect acordat cu tendinţele internaţionale.

 

Festivalul Brazilor de Crăciun 2015 Ediția a XV-a


Dragoş Epure & Anca Lungu, cu sprijinul Inio.ro – Bradul poveştilor de Crăciun
Un obiect de mobilier special. O mini bibliotecă prevăzută cu un loc luminat pentru citit.

 

Festivalul Brazilor de Crăciun 2015 Ediția a XV-a

Tudor. Personal Tailor, în colaborare cu Miso Architects – – Tailored Christmas
Bradul “Tailored Christmas”, conceput de Tudor. Personal Tailor, împreună cu Miso Architects, spune povestea unei meserii făcute cu pasiune, transpusă într-un număr simbolic de 7 episoade, sub forma unor gheme supradimensionate. Acestea sunt aşezate sub forma unui brad şi conţin elemente şi materiale de bază folosite într-o croitorie, precum bucăţi de materiale, nasturi, butoni, papioane şi foarfeci. Prin versatilitatea accesoriilor încurajăm copiii să se joace şi să îşi dezvolte imaginaţia. Ansamblul este pus în valoare de luminiţe decorative care completează povestea şi introduc privitorul în lumea magică a Crăciunului.

Festivalul Brazilor de Crăciun 2015 Ediția a XV-a

Omid Ghannadi & Amalia Enache Oficial – Bradul nostru
Lumânările din faţă de la Colectiv continuă să ardă şi de Crăciun, în acest brad. Pentru ei toţi. Bradul de Crăciun este, an de an, pretextul să ne adunam toţi, unii lângă alţii. Unii lângă alţii, solidari, mai mult şi mai sincer ca niciodată.
Avem în România simbolul acesta atât de frumos al horei: te prinzi de mâini cu ceilalţi şi înţelegi că roata se învârteşte doar dacă toţi se mişcă în aceeaşi direcţie.
Acest brad simbolizează solidaritatea românilor. Ne arată, într-o imagine de ansamblu, cât de frumoşi suntem împreună, la bine şi la greu.

 

Festivalul Brazilor de Crăciun 2015 Ediția a XV-a

Ioana Ciolacu – Flow
Acest brăduţ plutitor este inspirat din instalaţiile de artă care suspendă multe elemente pentru a crea un obiect 3D. ‘Flow’ este un brad foarte uşor care reacţionează şi îşi accentuează forma la cea mai mică adiere de vânt şi este un deliciu ‘eye candy’ dacă i se oferă un impuls rotativ. Este foarte uşor pliabil pentru restul anului şi poate bucura în fiecare Crăciun prin subtilitate, interacţiune şi culoare.

 

Festivalul Brazilor de Crăciun 2015 Ediția a XV-a


MATIUS & Philips Romania – – Citadela Albă – o poveste desenată de MATIUS, luminată de Philips România
Bine-ai venit în Citadela Albă, singurul loc unde ninge invers. Bucură-te că ai găsit acest spaţiu magic, unicul bastion în care poţi locui temporar pentru a-ţi regăsi direcţia şi a-ţi reface proviziile de bunătate şi încredere. Nu-l căuta pe Google Maps, pentru că oamenii l-au uitat, confiscaţi de graba lor către ‘meeting’-uri mult mai importante şi de frica lor după recentele veşti. Este suficient să iei cu tine în buzunare suficiente boabe de lumină, să le presari precum o zăpadă, imediat ce ai ieşit pe poartă şi, astfel, vei regăsi drumul către Citadela Albă, ori de cate ori simţi că nu-ţi găseşti locul.

Festivalul Brazilor de Crăciun 2015 Ediția a XV-a


STEPHAN PELGER – Magic Winter Wonderland
Iernile copilăriei mele rămân pentru mine cele mai frumoase trăite vreodată! Albul zăpezii, aerul curat, mirosul de Crăciun, de cozonaci proaspeţi şi de scorţişoară, râsetele copiilor, toate acestea înseamnă pentru mine iarna perfectă, iarna magică şi reprezintă, de altfel, punctul de plecare, sursa de inspiraţie pentru bradul din acest an. Am realizat că bradul în sine este doar unul dintre simbolurile Crăciunului, că lumea magică a Crăciunului este dată în primul rând de puritatea sufletească a copiilor care se bucură cel mai mult de venirea iernii şi de strălucirea din ochii lor. Am folosit un singur tip de material, porţelanul alb, deoarece este un material preţios, fragil ca şi sufletele copiilor, ce trebuie protejat, iar albul este culoarea zăpezii şi un simbol al purităţii. Bradul meu este, de fapt, lumea magică a Iernii cu tot ce înseamnă ea şi care trezeşte în toţi oamenii, fie ei copii sau adulţi, sentimente de bucurie, linişte, compasiune şi dăruire pentru cauze nobile. Imi doresc ca împreună să creăm o lume mai bună.

 

Festivalul Brazilor de Crăciun 2015 Ediția a XV-a

Carmen Ormenişan – Puzzle Cubes Christmas Tree
Bradul pentru Salvaţi Copiii din acest an a fost creat cu gândul la jocurile copilăriei, la cuburile de puzzle cu care ne-am jucat cu toţii. Este realizat din cuburi de lemn, de trei dimensiuni, lipite şi pictate manual pe un suport de forma unui brad. Lumina interioară îl transformă într-un obiect decorativ luminos, care în perioada sărbătorilor de iarnă se potriveşte în orice ambient.

Festivalul Brazilor de Crăciun 2015 Ediția a XV-a

Cristina Savulescu – ”Domnişoara Chantilly”
Bradul ”Domnişoara Chantilly” este lucrat din material tehnic specific crinolinelor, tăiat manual în formă de petale, este învelit în dantelă chantilly, pe care sunt brodate manual perle, cristale şi pene de struţ. Lucrarea vorbeşte despre fragilitate şi frumuseţe discretă.

 

Festivalul Brazilor de Crăciun 2015 Ediția a XV-a

Irina Neacșu – Împreună
Împreună devenim, putem, realizăm, mişcăm, schimbăm. Crăciunul este povestea lui ”a fi împreună”, din dragoste, din căldură, din dor. “Împreună” se naşte uneori prea rar. “Împreună” rămâne uneori prea des un gest abstract. “Împreună” uneori îşi pierde prea repede sensul şi raţiunea. ”Împreună” rămâne însă mereu locul la care ne întoarcem inimile atunci când viaţa ne lasă singuri. Pentru că “Împreună” înseamnă devenire prin iubire. Atunci când fiecare inimă îşi alătură ritmul şi materialul interior unei alteia, şi apoi unei alteia, Împreuna devine o ţesătura preţioasă, o alăturare spontană, organică, de materiale unice în forma şi materia lor. Din toleranţă, respect şi bunătate pentru a face loc tuturor inimilor în această ţesătură, “Împreună” însemnă putere, încredere, fericire. Împreună înseamnă libertate. O pasăre măiastră în straie de sărbătoare, un penaj lucrat manual din inimi atent mânuite, unice, un zbor gata de el însuşi, o poveste înviată din propriile fărâme abandonate, reciclate. Un gest al liniştii şi încrederii. Bradul unui Crăciun împreună.

 

Festivalul Brazilor de Crăciun 2015 Ediția a XV-a


Rozalia Bot – Îngeraşul
Îngeraşul este primul sprijin în credinţă al sufletelor „mici” care vor să devină „mari”, al sufletelor „slabe” care vor să devină „tari”. Este primul aliat al Binelui în lupta cu Răul. Este prima rugăciune a copilăriei.
Împodobit cu zăpadă, dantelă şi turtă dulce, bradul meu întruchipează întocmai această entitate a speranţei, a călăuzei către învătătură şi înţelepciune.

 

Festivalul Brazilor de Crăciun 2015 Ediția a XV-a

Bogdan Adrian Lefter & Honeywell – Bradul Kusudama
Ideea a pornit din dorinţa de a crea un brad de Crăciun spectaculos şi original. Deşi fragile – prin natura materialului din care sunt construite – piesele de kusudama sunt puternice prin impactul vizual pe care îl au. Piesele de kusudama şi origami sunt realízate de către angajaţi ai companiei Honeywell în cadrul unor ateliere dedicate artei împăturirii hârtiei. Copiilor mâinilor noastre li s-au dedidat multe ore de muncă, energie şi toată dibăcia de care sunt capabili nişte corporatişti care, dupa finalizarea orelor de muncă, au ales să vină la atelierele de origami & kusudama şi să împăturească hârtia necesară decoraţiunilor acestui brad.

 

Festivalul Brazilor de Crăciun 2015 Ediția a XV-a


Malvina Cservenschi – Îngerul Hamied, Îngerul miracolelor
Toţi avem nevoie de miracole în vieţile noastre. Pentru că nevoia de a crede că lumea poate fi mai bună este mai puternică decât orice altceva. Și pentru că ştim că putem face orice ne propunem. Imaginaţi-vă câte am putea realiza dacă am avea alături – aproape de inimile noastre – puterea lui Hamied, Îngerul Miracolelor creat de Malvensky!
Realizat din aur galben de 14 karate şi decorat cu diamante albe lucrate manual, bijuteria creată de Malvensky pentru această ediţie a Festivalului Brazilor de Crăciun este o declaraţie despre dorinţa de a ne fi în permanenţă reamintit că putem face Bine, că suntem făcuţi din Iubire şi că venim dintr-un loc al Credinţei.
Trebuie doar să începi să crezi!

 

Festivalul Brazilor de Crăciun 2015 Ediția a XV-a

Mihai Țopescu – Exotic Winter Tree
Dintre toate sărbătorile, cele mai iubite par a fi sărbătorile de iarnă, cu veselia lor, cu miile de culori care se proiectează pe pânza albă a zăpezii. Unde nu te aştepţi vei găsi un pom împodobit spre bucuria copiilor, care le aduce speranţa unui dar. Pomul meu ” exotic”, creat pe un suport din lemn cu o multitudine de bucăţi din sticlă colorată, face parte dintr un ciclu de arbori de dimensiuni de la 2 metri până la 4 m înălţime. Mulţi dintre aceşti copaci bucură privirile în parcurile şi grădinile publice sau private din ţară şi din străinătate. Îmi doresc ca acest copac, creat cu dragoste, să poată oferi bucurie şi zâmbete copiilor.

 

Festivalul Brazilor de Crăciun 2015 Ediția a XV-a

Diana Stoicescu & Miruna Darie by Createlier, cu sprijinul Euromedia – Geometria luminii
Conceptul proiectului propus de Createlier, un studio de arhitectură şi design integrat, specializat în design de produs, design interior, design grafic, web design, branding şi consultantă de imagine, are ca sursă de inspiraţie esenţializarea formei şi a simbolisticii bradului de Crăciun. Atât forma piramidală sugestivă, cât şi formele geometrice luminoase proiectate din interiorul structurii, duc cu gândul la o abstractizare a spaţiului şi a formei. Componenta arhitecturală a proiectului face apel la intensitatea emoţională şi spirituală a sărbătorii Crăciunului.Triunghiul este una dintre formele geometrice elementare. Orientarea liniilor, unghiurile şi dispunerea figurilor geometrice generează diferite asocieri în mintea celor care le privesc. Figurile dispuse pe verticală sugerează, în funcţie de orientarea vârfului, ascensiune, mişcare, evoluţie şi dinamică, iar formele regulate sugerează stabilitate, ordine, simetrie etc. Elementele decorative – pătratul, cercul şi triunghiul sunt redate prin crearea unor fante în suprafaţa superioară a bradului şi a soclului. Scopul acestor fante este de a permite trecerea luminii de la interior spre exterior. Formele geometrice prezente pe suprafaţa triunghiului vor fi conturate de lumina proiectată, iar fascicolul direcţionat de lumină va proiecta forma acestora pe suprafaţa de plexiglass prezentă pe partea frontală a bradului.

 

Festivalul Brazilor de Crăciun 2015 Ediția a XV-a

Hamid Nicola Katrib, cu sprijinul PopArt Design & Furniture – Un brad ca o capsulă de amintiri
Povestea bradului de anul acesta a pornit de la mulţimea de amintiri care ni se declanşează odată cu venirea Crăciunului. Atunci retrăim anii copilăriei şi bucuria pură a surprizelor. Pasărea din colivie este simbolul tuturor momentelor frumoase ale Crăciunului, la care revenim cu plăcere şi le regăsim în memorie la fel de luminoase şi proaspete.
Păsările au devenit un laitmotiv în picturile mele, fiindcă le asociez cu mesagerii veştilor bune, cu prevestitorii de vreme frumoasă şi roade bogate, dacă ar fi să ne raportăm la semnificaţia colindelor de Crăciun. În viziunea mea, pasărea semnifică omul pus în diferite situaţii în funcţie de contextul şi povestea pe care le croiesc în fiecare pictură.
Forma aparte a bradului face trimitere la sezonul rece, la iceberg-uri cu forme sculpturale. De altfel, întreaga creaţie este gândită ca o instalaţie, ca o operă de artă, care poate duce cu gândul la suprarealismul din tablourile pictate de mine. Aici, lumina joacă un rol important şi aminteşte de strălucirea şi căldura sărbătorilor de iarnă.

 

Festivalul Brazilor de Crăciun 2015 Ediția a XV-a


ZENYA Atelier & Mădălina Stan – – Bonsai – arta vieţii
Bonsai reprezintă o adevărată filozofie de viaţă. Este întruchiparea armoniei, a echilibrului şi a simplităţii, obţinută prin răbdare, perseverenţă şi, mai ales, dragoste. Atunci când iei decizia de a creşte un bonsai, îţi asumi responsabilitatea de a-i dedica foarte mult timp din viaţa ta, de a fi atent la toate aspectele dezvoltării sale, de a-l îndruma cu blândeţe şi fermitate în direcţia dorită, pentru a obţine cel mai sănătos şi fericit exemplar.
Acelaşi lucru se întâmplă şi cu un copil. Pentru a face din el un om mare, trebuie să ai grijă de el şi să îl îndrumi cu blândeţe, dar cu fermitate, spre perfecţionare, în direcţia potrivită, să îi asiguri un mediu iubitor şi să îl protejezi; trebuie să îl ajuţi să îşi dezvolte abilităţile naturale prin implicarea în toate aspectele importante ale vieţii sale dar, mai ales, să îi asiguri rădăcinile – respectiv educaţie şi formarea de principii solide asupra vieţii.
Anul acesta, la Zenya, redăm filozofia bonsai cu ajutorul creatoarei Mădălina Stan, designerul talentat din spatele brandului MScarves & Accessories care, prin minuţiozitatea pieselor prelucrate manual şi prin preţiozitatea elementelor folosite, conturează estetic mesajul nostru de Crăciun: Oamenii frumoşi sunt creaţi cu răbdare, pasiune, dar, mai ales, cu educaţie!

 

Sursă foto: festivalulbrazilor.ro,facebook.com

 

 







Previous Post

Maison Margiela Pre-Fall 2016

Next Post

Campanie Viktor & Rolf pentru parfumul ‘Flowerbomb’





Te-ar putea interesa și


More Story

Maison Margiela Pre-Fall 2016

Sursă foto: vogue.com, facebook.com