Filosofia și ceremonia ceaiului

Încă din cele mai vechi timpuri, ceaiul a fost considerat o băutură reconfortantă cu semnificații profunde. Mai multe aflăm de la Okakura Kakuzo:

Calea ceaiului, așa cum o numește Okakura Kakuzo în cartea sa, Cartea Ceaiului, simbolizează puritatea și armonia.

„Cel ce nu e conștient de propria micime nu va putea niciodată înțelege grandoare celuilalt” ne învață atât de frumos Okakura.

Deși nu există o rețetă universal valabilă pentru a face ceaiul perfect, fiecare ceașcă de ceai este unică și reprezintă armonia între foc și apă. Evoluția ceaiului se împarte în trei mari etape: ceaiul fiert, ceaiul bătut spumă și ceaiul infuzie. „Spuma jadului lichid” așa cum era descris ceaiul de către poeții dinastiilor din Sud, era oferit de împărați ca răsplată miniștrilor pentru serviciile aduse.

Budiștii îl foloseau ca să își prelungească orele de meditație iar taoștii credeau cu tărie că ceaiul este un ingredient important al elixirului nemuririi. Tibetanii păstrează încă și astăzi metodele primitive de preparare a ceaiului. Frunzele erau puse la fiert în vase sub presiune, zdrobite și apoi modelate sub formă de turtă care era fiartă cu orez, ghimbir, sare, mirodenii, coajă de portocală, lapte și uneori cu ceapă.

Pentru prepararea ceaiului spumă, frunzele erau pisate bine într-un mojar, apoi amestecate cu apă fierbinte și bătute cu un tel din bambus pănă la formarea spumei. Cu trecerea anilor, prepararea ceaiului s-a transformat într-un ritual sacru, dedicat rafinamentului și puritatății, un moment sublim între oaspete și gazda.

Pentru japonezi, ceremonia ceaiului este artă în stare pură. Exprimă idei etice și religioase despre om și natură, taoism ascuns.

Cât de important este oare să găsim confort și în lucrurile simple? Oare nu putem prin intermediul culturii ceaiului să devenim cu toții aristocrați ai gustului? Vă lăsăm pe voi să decideți!

Sursă foto&video: googleimages, youtube.com