Proiectul cultural Noaptea Muzeelor 2014: „Aceași noapte, scenarii diferite”, a ajuns la cea de-a 10-a ediție și are loc astăzi 17 mai!
Aproximativ 3.000 de muzee din Europa sărbătoresc anual „Noaptea Europeană a Muzeelor”. Proiectul este unul dintre cele mai populare și longevive evenimente și se îmbogățește în acest an prin promovarea a trei circuite între muzeele din București, Cluj şi Timişoara. Anul acesta, în România participă peste 150 de instituţii muzeale şi organizaţii de cultură şi educaţie din aproximativ 50 de localităţi.
În Bucureşti, 33 de muzee şi organizaţii culturale organizează pe lângă expoziţiile deja anunțate, proiecţii, ateliere interactive, concerte și spectacole. Printre numele celor ce vor participa la Noaptea Muzeelor 2014 enumerăm: Muzeul Naţional de Istorie Naţională „Grigore Antipa”, Muzeul Ţăranului Român, Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, Eclectico Studio, Muzeul Bellu, Muzeul Naţional „Regele Ferdinand I”, Muzeul Municipiului Bucureşti, Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”, Muzeul Naţional de Artă al României, Muzeul Naţional „George Enescu”, Galeria Galateca, Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” şi „World Press Photo România”.
Parteneriatul cu MINI TAXI gratuit continuă: În seara de 17 mai, începând cu ora 19:00, toate modelele MINI stau la dispoziţia celor care vor să descopere muzeele din Bucureşti pentru un serviciu de MINI TAXI gratuit. Cu aplicaţia pentru telefoanele mobile NOAPTEA MUZEELOR, vizitatorii muzeelor pot rezerva un MINI TAXI pentru transport acasă – muzeu. Mai multe despre MINI aici: www.MINI.ro
Aplicaţia pentru telefoanele mobile care se poate descărca de pe AppStore şi Google Play vă pune la dispoziţie muzeele aşezate în funcţie de distanţa până la acestea şi este disponibilă în română şi engleză.
Aplicaţia a fost dezvoltată de către Tourpipe în parteneriat cu Reţeaua Naţională a Muzeelor din România. Detalii aici
Traseul între muzee este asigurat de autobuzele RATB, prin linia specială Noaptea Muzeelor, cu sprijinul Primăriei Municipiului Bucureşti. Linia specială va funcţiona pe traseul: Palatul Parlamentului (Muzeul Naţional de Artă Contemporană), Cal. 13 Septembrie, Str. Izvor, Bd. B. P. Hasdeu, Str. Vasile Pârvan, Cal. Plevnei, Str. Mircea Vulcănescu (Muzeul Militar Naţional), Str. Baldovin Pârcălabul, Bd. Gării de Nord, Piaţa Gării de Nord, Cal. Griviţei, Bd. Dacia (Muzeul Literaturii), Piaţa Romană, Cal. Dorobanţilor (Muzeul Naţional al Harţilor şi Cărţii Vechi), Bd. Constantin Prezan, Arcul de Triumf, Şos. Kiseleff (Muzeul Naţional de Geologie), Piaţa Victoriei, Cal. Victoriei (Muzeul Naţional George Enescu, Muzeul Naţional de Artă al României, Muzeul Municipiului şi Muzeul Naţional de Istorie), Splaiul Independenţei, Piaţa Unirii, Bd. Dimitrie Cantemir, Cal. Şerban Vodă, Piaţa Eroii Revoluţiei (Muzeul Bellu) cu întoarcere pe Şos. Viilor, Str. Dr. Istrate, Parcul Carol (Muzeul Tehnic Naţional) Str. 11 Iunie, Bd. Regina Maria, Bd. Libertăţii, Cal. 13 Septembrie.
Pe acest traseu, opririle vor fi efectuate pe Cal. 13 Septembrie la Muzeul Naţional de Artă Contemporană, pe Str. Mircea Vulcănescu la Muzeul Militar, pe Bd. Dacia la Muzeul Literaturii, la Piaţa Romană în staţia corespunzătoare liniilor 79 şi 86, pe Cal. Dorobanţilor în staţia ,,Piaţa Dorobanţilor’’ corespunzătoare liniilor 131, 301, 330, 331, 335, pe Şos. Kiseleff, înainte de intrarea în Piaţa Victoriei, în staţia liniei turistice, pe Cal. Victoriei, înainte de intersecţia cu Str. Gh. Manu, pentru Muzeul Naţional George Enescu, în Piaţa Revoluţiei, în staţia liniei turistice, pentru Muzeul Naţional de Artă al Romaniei, precum şi după intersecţiile cu Bd. Regina Elisabeta pentru Muzeul Municipiului şi Str. Lipscani pentru Muzeul Naţional de Istorie în staţia liniei turistice, la Piaţa Unirii în staţia „Piaţa Unirii 1” corespunzătoare liniilor 104, 116, 117, 123, 124, 232, 312, 313, 783, în Piaţa Eroii Revoluţiei în dreptul Cimitirului Şerban Vodă, iar pe Str. 11 Iunie, în staţia „Parcul Carol I” corespunzătoare liniei 232, pentru Muzeul Tehnic Naţional.
Tariful pentru această linie va fi de 1,3 lei/călătorie.
De asemenea, liniile de noapte N102, N104, N105, N106, N107, N108, N109, N110, N111, N112, N114, N115, N116, N117, N119 şi N121, ale căror trasee sunt în zona muzeelor deschise cu ocazia evenimentului, vor funcţiona pe întreg parcursul nopţii.
Lista muzeelor și adresa lor plus harta în format electronic o puteți vizualiza mai jos!
Evenimentul este patronat, în mod tradiţional, de Consiliul Europei, de UNESCO și de Consiliul Internațional al Muzeelor (ICOM). Noaptea Europeană a Muzeelor este pandantul nocturn al Zilei Internaţionale a Muzeelor, care are loc întotdeauna pe 18 mai.
Sursă foto: noapteamuzeelor.ro, mini.ro
Adăugat de Melcul Cotobelcul
la 17/05/2014
/ modificat la 18/05/2014
Publicat de: Revista Civilizatia
Titlu: NOAPTEA MUZEELOR 2014: Circuit muzeal, participanți, evenimente, program și harta electronica
Subiect: NOAPTEA MUZEELOR 2014: Circuit muzeal, participanți, evenimente, program și harta electronica
Descriere: Proiectul cultural Noaptea Muzeelor 2014: „Aceași noapte, scenarii diferite”, a ajuns la cea de-a 10-a ediție și are loc astăzi 17 mai! Aproximativ 3.000 de muzee din Europa sărbătoresc anual „Noaptea Europeană a Muzeelor”. Proiectul este unul dintre cele mai populare și longevive evenimente și se îmbogățește în acest an prin promovarea a trei circuite […]
Legătură: NOAPTEA MUZEELOR 2014: Circuit muzeal, participanți, evenimente, program și harta electronica